Câteva lucruri de știut despre POD

Print on demand sau POD* este este o metodă de tipărire prin care producția se realizează doar când există o comandă concretă de la un client final, astfel fiind evitate riscurile și costurile implicate de un stoc în avans.

Există numeroase avantaje ale acestei soluții de lucru, cel mai mare fiind eliminarea riscurilor logistice specifice stocului- transport, stocare, predicții de volum, organizarea stocului pe variabile precum modele, mărimi sau culori.

Metoda POD a devenit extrem de populară odată cu dezvoltarea comerțului electronic în paralel cu tehnologia de imprimare digitală. Există zeci de mii de magazine worldwide care comercializează produse imprimate care vor exista abia după ce clientul final apasă ultimul buton de comandă. Ca să înțelegeți dimensiunea fenomenului, gândiți-vă că principalul jucător de pe piață a făcut anul trecut oleacă peste 97 de milioane de euro vânzare. Cam bine.

Noi la Printoteca facem POD încă de la înființare, înainte să știm că se numește așa, fiindcă ni s-a părut cumva firesc, lucrând cu comunitatea locală de creativi,  să încurajăm varietatea de printuri și să reducem riscurile financiare pentru clienții noștri.

Am învățat multe în 5 ani de POD și în 3 ani de dropshipping (verișorul cel harnic al lui POD despre care vom vorbi un pic mai târziu)

Ce tipuri de produse sunt potrivite pentru POD?

Nu există limită la produsele care pot fi realizate cu POD, atâta vreme cât există tehnologie de imprimare potrivită și, evident, un furnizor de print.

O mare popularitate au decorațiunile imprimate, accesoriile și textilele. Nu trebuie să lăsăm imaginația să se limiteze doar la aceste categorii, fiindcă imprimarea digitală a avut o ascensiune atât de spectaculoasă în ultimii ani, că nu prea există limite- poți imprima digital mobilă, veselă… cam orice nu se zbate când îl bagi în imprimantă.

Nu toate echipamentele SF care se prezintă prin târguri au și o piață pentru care să funcționeze și care să le poată justifica costurile, mai ales dacă acea piață e cea din România, așa că nu vă grăbiți să porniți cu canapeaua în spinare s-o duceți la personalizat. 

O zonă a POD care a crescut mult în ultima vreme este cea a textilelor imprimate, în special ca urmare a faptului ca e-tailoring-ul a devenit unul dintre cele mai importante trenduri din industrie, mai ales în contextul ultimului an. 

Cu textile ne ocupăm și noi la Printoteca, așa că ne permitem să intrăm un pic în detalii.

Dintre toate ”feliile” de textile (deco, promo) noi ne-am așezat pe zona de fashion, din care am ales o feliuță mai mică (mai degrabă o dunguliță) a hainelor sustenabile.

Pe nișa noastră POD aterizează ca o mânușă- creativii vor să aibă acces la varietate (modele, culori, mărimi), dar nu au niciun interes să își bată capul cu aspecte logistice. Totodată, descurajând stocurile inutile, contribuim la reducerea waste-ului din fashion, ceea ce se aliniază principiilor noastre de sustenabilitate.

Avantajele POD

  1. Nu bagi bani în stocuri

Ăsta e avantajul fabulos dat de POD. Și, dacă ați avut vreodată de gestionat stocuri și calculat predicții de vânzare, sigur o să acceptați că termenul ”fabulos” e la fix ales. 

Dacă nu ai făcut asta, dar ești interesat de domeniul textilelor imprimate și nu înțelegi la ce te ajută POD, iată câteva întrebări care să nu te lase să dormi:

  • Câte tipuri de produs vei avea în colecție? Un tricou unisex, o bluza, un hanorac, un accesoriu. Parcă ar merge și un produs de copii. Bun. 4 produse. 
  • Ce culori ai vrea să aibă produsele tale? Alb, negru, merge si un gri, dar și un navy. Vai, dar ce bine arată acel roz! (aici va trebui să mă credeți că statistica a demonstrat că veți ofta la cel puțin 4 culori). Avem deci 4 produse x 4 culori.
  • Dar cu mărimile, cum facem? (cam pe aici își face apariția întrebarea ”oare ce o să vând?” Dar nu știu ce o să vând, fiindcă nu am un studiu de piață sau o analiză a unor vânzări anterioare pe fix produsele astea). Te vei decide la o propiție 1:2:2:1 din S, M, L și XL. Rezultă 6 mărimi x 4 produse x 4 culori. 
  • Ce modele de grafică punem pe ele? Ai probabil un memory stick plin. Alegi 2 modele. Rezultă 2 modele x 6 mărimi x4 produse x 4 culori

Și asta fără să ai cea mai mică certitudine că produsele tale se vor vinde sau dacă ai anticipat bine mărimile pe care vei avea mișcare.

Avantajul POD este că ai libertatea de a răspunde ca un milionar la oricare dintre întrebările de mai sus. Poți vinde câte tipuri de produs vrei, în multiple variații, fără să ți se rostogolească scaieți prin cont.

Bun, acum că am stabilit că ești bogat, să trecem mai departe.

  1. Ai flexibilitate în construirea gamei

Sunt foarte mari șanse ca nuanța aia de verde inspirat din natură cu accente maronii care ți-a plăcut atât de mult să pară ca o balegă clienților tăi. Avantajul POD este că poți face să dispară instant amintirea nefericită a unui produs lipsit de glorie și, la fel de simplu, îl poți înlocui cu unul nou.

Poți avea online la prima oră a dimineții revelația avută cu o seară înainte la bere. 

Cele mai multe produse din cataloagele partenerilor noștri sunt mockup-uri, în special dacă sunt business-uri aflate la început și nu au un buget pentru poze. Odată agreată gama de produse blank, le poți schimba designul oricând fiindcă nimic nu se printează până nu vine comanda de la clientul final.

  1. Poți experimenta stiluri, designuri și îți poți testa piața cu zero pierderi

În cazul în care ai opta pentru varianta cu stoc, ar fi destul de riscant să alegi produse cu croială atipică sau să printezi designuri despre care nu ești foarte siguri că vor rupe vânzările. În prima perioadă a proiectului tău, vei avea nevoie de o cât mai bună înțelegere a publicului tău, ceea ce poți face foarte simplu testându-i reacțiile la modele și stiluri.

Dacă ești artist ilustrator, cel mai probabil ești familiarizat cu felul în care publicul reacționează la grafica ta, totuși, atunci când o vei pune pe produse, e posibil ca lucrurile să meargă altfel decât te așteptai. Este posibil ca publicul pe care îl percepeai ca fiind sensibil și feminin în urma interacțiunilor la ilustrațiile tale cu fluturi să fie dispus să dea banii în special pe hanorace oversized și tricouri lălâi (relaxed fit, voiam să zic, dar m-am încurcat).

  1. Nu ai costuri cu depozitarea produselor și, dacă furnizorul tău de POD face și dropshipping, nici cu transportul

Să ne întoarcem la primul punct, înainte să fi devenit milionar. Ai comandat o remorcă de produse. Ce faci cu ele? Unde le ții?

True story: am avut un client care făcuse înainte să vină la noi un stoculeț de 800 de produse pe care nu reușea să le vândă (800 de produse pare mult, dar dacă refaceți calculele de mai sus, de fapt, înseamnă doar că a ales o mărime în plus și vreo două culori). Cumpărase un dulap special pentru ele și renunțase la o parte din spațiul personal. Nu știu despre voi, dar eu locuiesc într-un apartament de la etajul 3, cu camere de vreo 16 mp și un mini depozit mi-ar sta fix în cap. Asta ca să nu mai amintesc de situațiile în care mi-aș parfuma stocul cu experimentele culinare.

O altă distracție vine la pachet cu transportul minunatului și super-bine-calculatului tău stoc. Dacă nu-l ții acolo unde îți desfășori activitatea, va trebui să te plimbi până la el de fiecare dată când pregătești comenzi. Dar, înainte să faci piciorul frumos, mai bine cauți o soluție de POD care vine la pachet și cu dropshipping (adică furnizorul de print îți și expediază direct produsele către clientul tău final) și, fiindcă POD și dropshipping merg împreună ca sarmalele și smântâna (instert other food dacă nu sunteți din Moldova), majoritatea furnizorilor ok vine cu ambele opțiuni.

  1. Stabilitate în costuri

Spre deosebire de bulk, când costurile pot varia semnificativ în funcție de cantitate, la POD prețurile sunt stabile (există furnizori, printre care și noi, care oferă discount pe baza vânzărilor realizate pe o anumită perioadă de timp, dar nu sunt la nivelul discounturilor de bulk).

Asta te ajută în construcția prețului tău de vânzare și în predictibilitatea costurilor.

Dezavantajele POD

Acum că aproape v-am convins că printul on demand e picat din rai, o să vă dezamăgesc și o să vă dezvălui și dezavantajele sale. Pentru că și-n print, la fel ca-n viață, nu le poți avea pe toate sau mai există o vorbă, tot cu rezonanțe divine, pe care e rușine să o pomenim.

  1. Timpul de livrare

Pentru că POD înseamnă că că produsul tău nici măcar nu există în momentul în care primești comanda, în consecință timpului de livrare i se adaugă și timpul de producție. ”Da, dar durează 3 minute să faci un tricou”. Așa e, însă, dacă te-ai dus la un furnizor suficient de mare încât să îți poată susține serviciile logistice, e posibil să aibă și alți clienți în afară de tine, și comanda ta trebuie să se așeze la coadă (nu știu cum funcționează lucrurile prin alte părți, dar la Printoteca comenzile se iau democratic, în ordinea primirii și nu ne puteți convinge nici cu pachetul de Kent, nici cu punga de cafea să schimbăm asta).

Așadar, nu discutăm de comerț clasic, unde produsul pleacă de pe raft într-o cutie și-apoi direct la curier (și nici aici lucrurile nu merg atât de smooth), ci de un serviciu care are nevoie de timp să se întâmple. 

Un flux tipic în cazul textilelor implică următoarele etape: picking (cineva ia produsul din depozit și îl pregătește pentru a fi imprimat) sau comandă la furnizor (dacă produsul nu se află în stocul intern al firmei de print), pretreat&uscare (indiferent că vorbim de textile deschise sau închise la culoare, altfel printul iese nasolică), print&uscare (moment în care operatorul nu doar apasă un buton, ci se asigură că imprimă conform indicațiilor tale, că grafica trimisă de tine e ok, că respectă toate pozițiile de print), apoi urmează ambalarea (care poate fi și ea custom), generarea awb-ului și pregătirea coletului pentru curier. 

Toate lucrurile astea au nevoie de timp fiindcă e important să fie executate corect. 

E important să înțelegi factorul timp atunci când optezi pentru un serviciu de tip POD și să comunici asta clientului tău final, astfel încât să nu apară niciun transfer de urări de bine de la el către tine și de la tine la noi.

La Printoteca avem un timp mediu de livrare de 1-3 zile, dar în perioadele aglomerate îl depășim. Nu ne face plăcere, absolut fiecare membru al echipei își dorește să facă partenerii fericiți și toată lumea își ia treaba în serios, dar POD poate ridica dificultăți în timpul de producție. 

  1. Prețul

Este nerealist să aștepți de la POD același cost ca la bulk fiindcă sunt servicii care implică eforturi de producție substanțial diferite.

Imaginează-ți că pregătești masa de Crăciun. Ei bine, ce e mai simplu: să faci doar ouă umplute sau 150 de aperitive, toate diferite. 

Fiecare produs care ajunge în producție este diferit și necesită super atenție. Fiecare comandă de POD are, de obicei alt destinatar, alt awb, trebuie împachetată după alte cerințe.

Dincolo de munca suplimentară depusă la POD, există și costuri suplimentare. Furnizorul trebuie să gestioneze un stoc de produse blank pe care tu poate le cumperi, poate nu. Nu-i un reproș, că asta-i treaba noastră și ne place (eu într-o viață anterioară sigur am fost gestionar), o spun doar pentru a explica de unde vin costurile.

*software

  1. Crizele de stoc

În sprijinul pieței de POD s-a dezvoltat și așa zisa piață de Apparel On Demand (adică textile la cerere), însemnând pentru noi, printotecile, că putem comanda cantități mici, cu livrare rapidă, de la furnizori externi, pentru a ne onora comenzile pe produse pe care nu le avem în stocul nostru. Ceea ce e destul de cool, că se deschid oportunități nelimitate și ar fi un vis de business dacă nu s-ar arunca toată Europa pe fix culoarea sau modelul pe care ni-l dorim noi.

Așadar, deși atât noi cât și producătorii de textile facem predicții de stoc și încercăm să luăm toate măsurile posibile, situațiile în care suntem surprinși cu ”stocul în vine” sunt inevitabile, cel puțin până ne-om organiza cu un buget de clarvăzătoare.

Noi ținem la Printoteca stoc intern cu care am putea cumpăra un apartament în centru dacă ar accepta plata în tricouri, cu toate astea sunt situații în care se epuizează fără să avem ce comanda în loc. 

Așadar, trebuie să știi că atunci când faci POD, există posibilitatea să rămâi fără stoc și trebuie mereu să fii pregătit să modifici un produs din shop sau să propui clientului o soluție de înlocuire.

Aceste mari dezavantaje fac ca serviciul POD să nu fie soluția cea mai fericită atunci când cauți preț mic, timp de livrare laser și certitudinea stocului. Dacă le vrei pe toate acestea, serviciul de print bulk este soluția pentru tine. Oricare ar fi varianta aleasă, nu uita ce trebuie să aștepți de la furnizorul tău de print.

Photo by The Creative Exchange on Unsplash

sabina