Cum garantezi happy-end-ul unei zile de munca

De la o vreme nu mai am 85216617920252846_KBBlGXlI_ctimp de nimic. Habar nu am cum reusesc fiindca la final de saptamana, cand trag linie, mi se pare ca tot luni e. Mai nou uit. Uit lucruri importante. Uit sa imi sun prieteni dragi, uit ca vine maica-mea in vizita si ca am uitat sa dau cu aspiratorul… Acum o saptamana (sau doua… am uitat!) m-am revoltat si am facut o lista cu oameni pe care trebuie sa ii sun fara niciun motiv (adica prieteni). Apoi am uitat unde am pus-o. Am reusit cumva sa izolez tot ceea ce e legat de chestiuni personale si m-am transformat in genul ala de persoana care atunci cand vrea sa se relaxeze rezolva o problema simpla de la munca, vorba unui cunoscut: “cat te odihnesti, fa si tu curatenie in atelier”. Daca ar fi sa mi se taie motul si ar trebui sa aleg de pe o tava niste obiecte si as avea de ales dintre o carte buna si un caiet de NIR-uri, l-as lua pe cel din urma. Acestea fiind date, in afara de faptul ca sunt cumplit de antipatica, de la o vreme am obosit. Dar ce sa-i faci cand nu e timp de pauza?

Cu siguranta nu am descoperit roata, dar concluzia la care am ajuns, dupa o serie de experimente, este ca oboseala se trateaza cu happy-end-uri. Nu ma refer la happy-end-uri grandioase, ca-n filme, ci la mici rasfaturi cu care se poate incheia o zi lunga si care sunt atat de banale incat subconstientul de furnica nu va vedea in ele o amenintare pentru ritmul de lucru. Asadar, voi prezenta happy-end-urile mele zilnice favorite, testate si confirmate.

De departe cel mai simplu mod de a termina cu bine o zi stresanta e vopsitul unghiilor. Functioneaza pentru ca foloseste fix bucatica aia de creier care a lipsit de la birou, pentru ca e o sarcina simpla care nu necesita comunicarea cu clientul sau contabilul si, mai ales, pentru ca dupa ce ai pus oja pe unghii ai o jumatate de ora in care prin decret divin nu ai voie sa faci nimic si poti exploata orice vietate care ti se arata in drum. Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: in functie de nivelul de stres de peste zi, se pastreaza la indemana o cantitate corespunzatoare de dizolvant.

Un mic miracol pe care l-am descoperit recent este uleiul de cocos. Poti face orice cu uleiul de cocos. Orice. Poti sa il iei ca pe un medicament, poti sa il folosesti in loc de crema de corp, crema de fata, in loc de tratament pentru par, poti gati cu el, poti sa ungi balamelele… lista e lunga. Macar o zi pe saptamana trebuie sa stea sub semnul nucii de cocos. Functioneaza pentru ca din momentul in  care ai deschis recipientul, nu te mai poti opri din cauza mirosului delicios si cel putin o ora iti vei turna ulei in cap. Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: Gusta-l, e chiar recomandat sa o faci. Dar NU hali tot borcanul.

Un alt happy-end terapeutic este spalatul masinii. Nu stiu altii cum sunt dar eu cand merg cu masina la spalatorie traiesc emotia Kinder Surprise. Gasesc omuletii aia in masina tot felul de lucruri despre care habar nu aveam ca ma exista: acte ratacite, manusi fara pereche, clame si elastice de par… Functioneaza pentru ca dand praful afara, scapi si de energia negativa adunata in coloanele de masini de la 8 a.m., pentru ca nu se stie ce mistere scoti de sub bancheta, pentru ca la final masina miroase a nou si leasingul e mai usor de suportat, penru ca modul in care Costica iti zice “bos” e priceless! Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: pentru a ramane intr-o stare de spirit buna, incearca sa iti imaginezi ca toate zgarieturile care ies la iveala vor disparea la prima ploaie.

Acestea fiind spuse, propun sa avem parte de o saptamana cu parfum de cocos si unghii colorate si sa nu mai remarcam ca e luni sau ca e vineri.

 

 

 

Gradina Domnului si vietuitoarele ei

S-a creat deja un obicei (fericit!) ca fiecare firma care se muta in cladire sa-mi faca o vizita si sa ma intrebe de o carte de vizita, o brosura, o mapa… ce-i trebuie omului prin birou si se poate tipari la noi!

…si-asa m-am trezit pe cap cu nenea propritar de SRL al carui nume aduna lacom o gramada de cuvine de tip “international”, “media” si alte cateva. Scriitor. La baza mecanic (nu mi-a zis chiar cuvantul asta, a folosit mai multe si mai frumoase, ceva de genul “tehnician in domenii multiple ale mecanicii”. Adica mecanic). Pe langa faptul ca are intentia de a deschide o televiziune pentru soferi urmeaza sa MAI publice o carte. Se va publica in zeci de mii de exemplare, la fel ca celelalte carti publicate anterior. Vrea sa-i fac eu grafica pentru coperta. Nu stie dimensiunile exacte ale materialului, e ceva “standard”, “cum se gaseste in comert”. O lamurim cu o rigla. Dar grafica? Imi arata o foaie A4 galbena cu o “schita”.

“Textul asta de sus vreau sa fie scris mai mic, adica “italic”, ca mai stiu si eu din domeniul asta.”

Nu, italic se zice la alt animal, dar sa nu intervenim si sa lasam omul sa isi zica of-ul.

“In stanga vreau drapelul tricolor si in dreapta steagul “natiunilor unite””.

Ale cui? Sigur? Dar sa nu-l intrerupem.

“Titlul il vreau in centru cu litere mari din astea groase, “Psihologia conducatorului auto”. Cu cele trei cuvinte colorate cu rosu, galben si albastru”.

Mhm.

“Iar aici in mijloc vreau o poza cu un BMW X5, o iei de pe internet si in loc de numar vreau sa modifici si sa scrii “Automobile Bavaria””.

Intrerup totusi omul si ii zic ca nu pot face asta. De ce? Incerc sa ii fac un rezumat. Chestii cu legea, cu brandigul, din astea.

“Pai de ce sa nu poti. Raspund eu! Eu am parteneriat cu ei. Pui poza aista asa in mijloc si sub ea pui mare sigla lor, de la BMW, Automobile Bavaria, tot pe internet o gasesti.”.

Ii explic ca ma bucur pentru parteneriatul lui si ca poate sa le ceara lor imaginile si acordul sa le foloseasca. Nu vrea. Ca cica pierde timp. Ca el se stie cu … (un nume spus atat de repede, de in soapta si de impleticit incat mi-a fost imposibil sa il retin) de la Automobile Bavaria de ani de zile si ca nu se pune problema sa nu ii fie permis sa foloseasca imaginile lor de pe internet. Ca se gandea ca imi face o favoare si castig si eu un ban, dar daca nu vreau se duce la … (alt nume) care ii face grafica in 10 minute, ca sunt firma serioasa si i-au mai facut…

Nu.

M-am scuturat de ou si otet si i-am urat drum bun.

Ei, cum sa ma las eu de fumat in conditiile asta?

Cateva idei despre succes

De-a lungul timpului am dat peste o gramada de cartulii si brosuri despre cum sa reusesti in viata, despre cum toti ne putem imbogati si despre cum imposibilul devine posibil atata vreme cat crezi in visul tau. Cel mai adesea succesul era definit pornind de la tot soiul de abstractiuni de genul vis, credinta, incredere, menire. Zau?

Din cate mi s-au petrecut pana acum tot ce are legatura cu succesul e absolut masurabil si poate fi definit clar. Restul treburilor tin de intamplare, noroc chior… si nu au nicio legatura cu succesul.

Prin urmare, iata care sunt concluziile la care am ajuns si tehnicile care functioneaza. Cel putin pentru mine.

Trezitul de dimineata. Daca nu ma insel e demonstrat stiintific ca mintea e mai apriga dimineata. Pe langa asta, cu cat te trezesti mai devreme, cu atat mai mult timp ai sa faci… orice! Daca incepi ziua devreme ai ocazia sa valorifici mai mult din ceilalti (colaboratori, clienti, angajati) si implicit din tine. Asa ca lasa serialele de 2 lei de la miezul noptii…

Filtrul pentru sfaturi. Cu cat te aventurezi mai mult in de-ale vietii cu atat mai multi priceputi vei avea ocazia sa intalnesti. Nu vreau sa transmit ideea gresita, e o calitate sa fii in stare sa primesti si sa inveti din sfaturi. Insa inainte de a lasa pe cineva sa-ti toace ideile, asigura-te ca e o persoana care merita ascultata. O fi portarul un om batran si cu experienta… dar s-ar putea sa nu fie in masura sa isi dea cu parerea despre contabilitatea ta.

Descopera anumite chestii pe pielea ta. De fiecare data cand ma confrunt cu o noua problema exista impulsul sa o sun pe mama sa o intreb cum se face (a propos de ideea de mai devreme, parintii vor avea intotdeauna sfaturi de dat). Insa mi-am dat seama ca, desi dureaza mai mult, e mult mai eficient sa-mi rezolv singura incurcaturile. In plus, e o buna tehnica de a cunoaste lume noua.

Pila. Ma declar impotriva prejudecatilor legate de pile. In lumea moderna se cheama networking, e legal si de bun-simt si cine nu-i in stare sa-l practice sa-si angajeze un specialist in domeniu.

Depresia constructiva. O fi buna si gandirea pozitiva, dar din cand in cand e matur, educativ si… omeneste sa iti dai seama ca te gasesti in rahat. Daca nu iti definesti cat mai clar problemele, nu le vei gasi niciodata solutii si vei sfarsi vizualizand masini scumpe (parca asa se cheama procedura aia a gandirii pozitive prin care iti imaginezi un Mercedes si apoi il gasesti parcat in fata scarii) in timp ce creditorii iti bat in usa.

Reorganizeaza-ti agenda. Primii care trebuie sa zboare sunt aia cu care stii ca mereu iti vei pierde vremea, care vorbesc mult si nu fac nimic si cu care nu iti doresti sa ai nimic in comun. Asta e o lectie care pare simplu de aplicat dar e al naibii de complicata. Exista astfel de personaje care exista dintotdeauna in preajma ta si nu ai reusit sa le identifici. O sa dezvolt pe larg specia cu alta ocazie. Ideea de baza  e ca e mai indicat sa iti anturezi persoane pe care le consideri mai bune decat tine si pe care sa trebuiasca sa le “cuceresti” decat sa fii zeu intr-un grup de pierde-vara.

Atat deocamdata, trebuie sa ma intorc la treaba!

 

 

 

Luni

Ziua de luni este acea zi in care pentru cei mai multi dintre noi sunetul ceasului pare adesea o mitraliera lipita de tampla. E luni. O luam de la capat. Dupa un week-end in care tipul nu mai avea dimensiune, na poftim! Tre’ sa ma hotarasc cu ce ma imbrac.

Mi se pare ca ziua de luni e cea mai buna zi in care poti gasi raspuns la intrebarea “imi place ce fac?”. Fiindca daca intr-adevar e un calvar sa te trezesti si sa pornesti spre “de zi cu zi”, s-ar putea sa fie nevoie de o schimbare. Insa daca pana si luni esti dispus sa spui ca drumul pe care ti l-ai ales este minunat, atunci felicitari si keep on walking!

 

Cum se pregateste un fisier pentru print

Prima oara cand am citit un articol similar a fost pe site-ul unor prieteni & colaboratori si intr-o prima faza nu i-am prins rostul.

Insa, dupa multe surprize-surprize, am convingerea ca trebuie introdusa in scoli o materie pe tema asta.

Voi enumera in cele ce urmeaza cateva reguli esentiale pentru o relatie de succes cu tipografia.

  • de-a lungul timpului cele mai multe probleme le-au generat marginile de taiere. Este foarte important ca orice fisier pentru print sa aiba margini de taiere de 5 mm, altfel exista riscul sa se piarda elemente importante din grafica. Pont: pentru a evita eventualele dezastre recomand a se evita plasarea in margine a elementelor gen text sau logo.
  • profilul de culoare in care se salveaza fisierul trebuie sa fie cmyk, nu de alta, dar s-ar putea ca rezultatul printat sa arate cu totul altfel decat ti-l prezinta monitorul.
  • rezolutia fisierului pentru print trebuie sa fie suficient de mare pentru a avea rezultate placute ochiului. Cel mai adesea se merge pe varianta de 300 dpi, just to be sure.

Voi reveni pe viitor si cu alte “reguli”,  pana atunci sa ne pastram focusul pe cele de mai sus!

 

 

Un loc, o mutare si o lectie

Ne-am mutat. De cam o luna avem un nou sediu, un loc de parcare, un paznic, un vecin de palier… tot setul! Toata povestea asta cu mutatul n-a fost deloc simpla si nici lipsita de lectii antreprenoriale.

De la inceput. La nasterea Printotecii alegerea sediului a fost una dintre cele mai grele decizii. Am ales strategic cateva zile caniculare in care sa umbalm prin soare in speranta descoperirii spatiului perfect. Ieftin. In centru. Incapator. Imposibil.

Ca tot bucuresteanu’ contemporan am cazut victime mirajului Centrului Vechi si nici ca am fi fost dispusi sa privim cu doua strazi mai departe. Asa a aparut sediul Printoteca din Smardan. Ne-am carat toate catrafusele, le-am aranjat si rearanjat, am chemat toti prietenii sa ne ajute ba cu o zugraveala, ba cu un varuit, ba cu montat o priza. Era de vis. Cel putina fost pana cand Centrul si-a aratat coltii.

In prima seara in care am stat peste program ne-am delectat cu programele barurilor din vecinatate. Ba un stand-up, ba un karaoke. Prima oara a fost amuzant. A 20-a oara nu prea.

Usor, usor am inceput sa ne cunoastem cu toti “intreprinzatorii” de pe la parcari. Numarul lor e invers proportional cu numarul locurilor de parcare, mai spimplu spus, multi “intreprinzatori”, prea putine locuri de parcare. Rezultatul? O investitie de cateva sute de lei pe luna in buna-starea minoritatilor nationale. O informatie pe care tin mortis sa o las posteritatii este ca poti reduce cheltuielile de parcare cu pana la 50% parcand la Tribunal in Splai sau la Coltea. Ce nu poti rascumpara e timpul pierdut cautand un loc liber si nici banii pe Extraveral.

Ce-i drept e frustrant sa ai de lucru si sa tot dai peste tot felul de fericiti care se infratesc cu o bere. Pe masura ce creste temperatura creste si numarul lor. Atat de multi apar incat nu mai ai loc sa treci printre ei. Nici tu, nici rola de hartie pe care o duci in spinare si pe care o aduci tocmai de acolo unde ai parcat masina.

Ne-am mutat si am invatat. Asadar, ce reguli trebuie sa indeplinesca un sediu demn de o Printoteca?

  • sa fie in apropierea “printopitecilor”, a celor care au in permanenta nevoie de print, mai precis studentii, firmele de arhitectura, de design etc.
  • sa aiba locuri de parcare, atat pentru noi, cat si pentru vizitatori
  • sa aiba o retea electrica bine pusa la punct (nu de alta, dar anterior s-a intamplat sa stam cu zilele fara electricitate)
  • sa fie aproape de sol. Zau. Rolele de hartie nu se rostogolesc singure pana in atelier. E ok si daca exista lift.
  • sa fie pus la punct cu toate detaliile ce tin de gunoi, paza, curatenie a spatiilor comune, consumabilele de la buda si alte detalii in lipsa carora viata devine mai obositoare decat ar trebui.
  • sa aiba o compartimentare care sa permita dezordinea creativa si sa o tina departe de ochii clientilor.

Asadar, ne-am instalat confortabil pe Nicolae Filipescu nr. 43-55 si ne e bine aici. Ramane doar sa ne tratam de alergia la Centrul Vechi si sa revenim candva acolo la o bere. Candva…

 

 

Pilda cu naming

Cand eram eu mica parintii mai au cumparat o casa la tara. Asa ca multe dintre amintirile copilariei mele sunt legate de ai mei catarandu-se prin copaci, cultivand toate nabanuitele planetei, construind tot felul de cotete si distiland nenumarate.

Povestea ce urmeaza este una dintre preferatele mele…

 

Cand s-a intors tata dintr-un voiaj nu i-a adus maica-mii parfumuri sau bijuterii ci o… drujba. Accesoriu pe care madam si-l dorea de foarte multa vreme. O drujba mica si usoara pe care s-o poata scoate la plimbare prin gradina si cu care sa execute gratios crengile uscate ale copacilor sau alte piedici din calea fericirii ei.

Cand a auzit maica-mea ca odata cu sotul ei avea sa se intoarca de pe mare si o drujba, mare i-a fost bucuria. Totusi, momentul de glorie s-a sfarsit brusc cand a luat drujba in brate si a citit sec: “pu-lan” (Poulan).

Cum sa mearga ea la birou si sa se laude colegelor cu ce i-a adus barbatu’ din voiaj? Jumatate din bucuria unei femei atunci cand primeste un cadou este placerea de a trambita despre el. In cazul de fata a fost ca si cum ar fi primit o jumatate de drujba. Dar de, taia crengi, facea legea in gradina, asa ca a ocupat un loc de cinste in inima gradinaresei.

Cand vecinul de la colt ne-a spart magazia si a furat-o pe “pu-lan” (impreuna cu alte cateva gadgeturi despre care voi povesti cu o alta ocazie) in sufletul maica-mii a aparut un mare gol. Aproape la fel de mare ca in magazie as putea spune. Iar pe raftul pe care statea drujba multa vreme nu a mai stat altceva… in afara de motanul lui mos Bucur, cand prindea usa deschisa.

 

Au trecut cateva voiaje pana cand intr-o seara a sunat-o tata pe mama sa-i spuna ca a ajuns in portul X si ca i-a luat o drujba noua. Mare bucurie pe capul maica-mii si de data asta. Nu numai ca urma sa aiba o drujba mai noua si mai buna, avea sa aiba altceva decat “pu-lan”.

A planificat mama o reforma in gradina cu viitoarea jucarie, l-a asteptat pe tata cu mai multa nerabdare decat oricand si intr-un final si-a primit drujba. “me-coi” (McCoy).