Toată treaba asta cu statutul de mamă nu e deloc atât de complicată pe cât pare. În mare, dacă ai rămas în toate mințile după cele 9 luni finalizate cu apoteotica experiență a nașterii, ceea ce urmează e floare la ureche. Cuvintele cheie de aici sunt ”în toate mințile”. Fiindcă da, multe mame o iau razna de la prima clipire suavă pe care o zăresc în ochii bebelușului. Și eu am avut momentele mele de nebunie, dar nu despre asta vorbim acum, ci despre nemăsurata înțelepciune care m-a năpădit de când sunt mamă.
așadar, în pauza de arhitectură cu lego notez următoarele învățături:
Grupurile de mame sunt un fel de ”dancapatos”. Fiecare chestie din viața bebelușului are un grup dedicat pe Facebook: alăptat, alăptat în tandem, diversificare, autodiversificare, alergii, cărucioare, sisteme de purtare, scaune auto… lista e infinită. Acolo mamele se organizează foarte strict pentru propăvăduirea adevărurilor absolute pe care le dețin și pentru a pedepsi pe oricine îndrăznește să pună sub semnul întrebării gândirea lor. Nu am văzut nicăieri regulamente mai rigide decât pe grupurile de mame. Sunt grupuri unde nu ai voie să folosești emoticoane, altele unde e interzis să folosești butonul de reply, sau chiar se sancționează folosirea incorectă a limbii române. Oricare abatere duce la umilirea publică și eliminarea de pe grup. Cel mai nasol lucru pe care îl poți face pe un grup este să nu fii de acord cu ce promovează el. Totodată, este și cel mai spectaculos. Fiindcă în momentul în care sunt contrazise, mamele, acele făpturi delicate, care vorbesc cu diminutive, care pun poze cu bebeluși și citate motivaționale, se transformă în niște fiare nemiloase gata să muște din orice postare care le iese în cale. Este atât mare circul că mă trezesc uneori dând scroll prin conversații care nu mă ajută cu absolut nimic doar pentru a-mi satisface nevoia primară de scandal. Niciun măruță, capatos sau alt curent de gen nu poate egala spectacolul făcut de mamele care își pun poalele-n cap online fiindcă bebelușul din poza X nu face M-ul sau C-ul*, sau că o mamă a întrebat ce fel de cereale din comerț** să dea celui mic. Concluzia: află informația și fugi. Nu te băga în discuții că ți-o furi. Orice ai zice despre mâncare e greșit.
*M-ul și C-ul = poziția picioarelor, respectiv a spatelui pe care e musai să le aibă un bebe într-un sistem de purtare
**cerealele pentru bebeluși din comerț = ceva otrăvitor, cu E-uri, zahăr și alți crocobauri
Chiar nu interesează pe nimeni că alăptez public. E un întreg curent al mamelor care militează pentru alăptatul în public și care vorbesc despre asta ca și cum la fiecare pas câte un bebeluș e smuls de la tâța descoperită. Atât de mare e panica asta că mamele care alăptează în public sunt blamate că s-a făcut inclusiv flashmob cu alăptat. Da. Fashmob. În ultimul am am alăptat în toate contextele posibile, din toate unghiurile posibile scoțând țâța pe toate căile posibile și nu mi-a zis nimeni absolut nimic. Mi s-a întâmplat să mă aflu într-un local bucureștean de renume, bestia să poftească la sân și să mă trezesc că rochia mult iubită pe care o purtam nu are decolteu. Așa că am alăptat pe la subțioară (da, alăptatul îți dă superputerea de a face chestii supraelastice cu sânii).
Am prietene care, la rândul lor, au alăptat în public în fel și chip și nu s-a luat nimeni de ele. La început eu eram cea stresată și dădeam importanță gestului. Mi se părea că încep să cânte fanfare și că se direcționează un reflector fix pe mine. Însă după ceva timp m-am prins că nu e doar nebunia mea și că gustarea bebelușului e ceva la fel de banal ca respiratul. Da, având în vedere că sunt oameni deranjați și de faptul că respiri, se vor ivi isteți care să se simtă lezați că au văzut un crâmpei de țâță. Da sunt excepții. Pentru ei am scris mai demult o poezie. Concluzia: alăptați și dezbrăcate, dar alăptați!
Există un diminutiv pentru ORICE. Așa-i că nu ai auzit de ”fundic” până acum? Nu știu de unde vine chestia asta, dar de când sunt mamă vocabularul meu a devenit cu cel puțin 50% mai voluminos datorită diminutivelor. Am capacitatea de a scorni 3 diminutive diferite pentru orice. Mi se întâmplă se desfac câte un scutec și să descopăr cel mai îngrozitor de mirositor, lipicios și uriaș ”căcuță” sau să tremure canapeaua și să fugă pisica de la un teribil ”pârțuleț”. Concluzia: voi taxa fiecare diminutiv inutil cu un leu pe care îl voi depun într-un fond pentru Călin.
Nu voi fi niciodată pregătită să fac față mommy shaming-ului. Mom shaming e atunci când oamenii din exterior, uneori chiar alte mame judecă felul în care cineva a ales să își crească copilul. Nu cred că există vreo mamă care să nu își dorească să fie cel mai bun om din lume pentru puiul ei și care să nu fi devenit enciclopedie pentru binele unui bebe. Sunt atâtea modele diferite de a crește un copil și atât de multe reguli care se contrazic între ele, deși nu sunt neapărat greșite, încât e imposibil ca două mame să vadă realitatea fix la fel. Mi s-a întâmplat să îmi iau castane de la alte mame pentru că nu dezinfectez toate obiectele cu care intră copilul în contact, pentru că nu îi dau apă specială pentru bebeluși, pentru că nu i-am făcut un program zilnic fix pentru somn și baie, pentru că am ales să îl las și cu alte persoane și să fac alte activități (ce țin doar de persoana mea), că am cărat copilul în vacanțe, că l-am culcat la cort… Realitatea e că am un copil foarte sănătos și fericit și când îl văd cu gura până la urechi râzând din toată inima cu toți cei 6 dinți ai lui știu că nu sunt o mamă rea. Totuși, de fiecare dată când m-a apostrofat cineva am suferit atât de tare că, deși în general am cuvintele la mine, nu am fost în stare să reacționez. E cel mai nasol lucru să ți se spună că nu ești o mamă bună. Concluzia: Trebuie să învăț să mă apăr data viitoare când cineva aruncă cu… căcuță.
*TO BE CONTINUED*
