1 an de transport electric

Inspirată de Adrian, m-am gândit să împărtășesc câteva impresii despre cum a fost ultimul an, de când ne-am luat mașina electrică.

Menționez de la început că principalul motiv pentru care am luat mașina a fost pentru că ne-a plăcut (în special lui Răzvan, care încă oftează de drag atunci când o vede) și fiindcă ne identificăm cu modul relaxat și totodată dinamic de a conduce, specific mașinilor electrice.

Da, a contat și faptul că nu mai contribuim la poluarea unui oraș deja mult prea îmbâcsit. De obicei argumentul ăsta deschide o lungă discuție despre amprenta de carbon generată de producția mașinii, la care eu răspund cu povestea despre fabrica i3 care folosește energie regenerabilă și materialele sustenabile folosite la construcția mașinii, apoi sunt contracarată cu informații despre faptul că producția bateriilor pentru mașinile electrice ar dăuna mediului mai grav decât producția unei mașini cu motor pe combustie. Mă rog, un lung șir de… să-i zicem paranoia. Pe scurt, vreau să plouez mai puțin și am adoptat un stil de viață prin care familia Iordache e mai atentă cu ce lasă în urmă nu doar în ceea ce privește mașina. Totuși, nu suntem pregătiți să ne mutăm în pădure și să mâncăm scoarță de copac, cu impact zero asupra planetei, DAR TINDEM SĂ FIM MAI BUNI- ceea ce încurajez pe toată lumea.

Îmi place faptul că, deocamdată, e cam gratis să mergi cu electrica. Cred că exagerez dacă spun că într-un an de zile de plimbări în București și în țară am cheltuit 50 de lei pe încărcări. Asta fiindcă cele mai multe stații de încărcare sunt moka. Zgârcita din mine se bucură și de faptul că am scăpat de revizii și că impozitul e zerooo. Toate aceste gratuități adunate, alături de cuponul de 10K euro pe care l-am obținut de la AFM, compensând cu banii încasați de pe vânzarea fostei mașini, au făcut ca achiziția electricei să nu reprezinte un efort financiar.

Contrar percepției generale, e full de stații de încărcare și e destul de simplu să ajungi oriunde vrei, dacă ești un pic organizat. Aplicația care indexează toate statiile se numește PlugShare și te ajută să îți configurezi traseele astfel încât să nu sfărșești bocind lângă mașină la o margine de drum.

Cu toate astea, trebuie să ai în vedere că dacă optezi pentru o mașină electrică (care nu e Tesla), o să cam dispară plecările spontane în Vamă.

Altă chestie care a dispărut, specifică i3, e portbagajul. S-au dus vremurile bune în care control freak-ul din mine îndesa în mașină toată avuția înainte de o excursie de două zile ÎN CAZ CĂ TREBUIE. Acum suntem nevoiți să călătorim light, situație care a răvășit un pic pițipoanca din mine și perechile ei de pantofi. În orice caz, ne-am adaptat noului spațiu disponibil și reușim să călătorim cu doi copii mici și să supraviețuim. Și da, profităm că ăștia mici au încă picioarele scurte și îndesăm tot ce prindem în spate, pe podea.

E destul de plăcut faptul că mașinile electrice sunt încă la început și există încă o comunitate de early adopters. Ne salutăm în trafic, ne conversăm la stația de încărcare și schimbăm mesaje pe PlugShare. Pentru fanii de EV BMW, există și un grup de Facebook unde își mai măsoară băieții autonomiile.

Pe de altă parte, ca în orice comunitate, și-n cea a șoferilor de EV s-au strecurat și oameni mai puțin ok, cum ar fi cei care nu dau check-in la stații (asta însemnand că vezi stația liberă în aplicație, te duci să încarci și o găsești ocupată. Buu), cei care bifează stația ca fiind ocupată fără să fie acolo, doar ca să și-o rezerve și, cel mai rău dintre toți, cel vare mi-a șutit capacul de la cablul de încărcare (N-O SĂ TE IERT NICIODATĂ!). Dar na, suntem o societate în curs de dezvoltare și învățare și trag nădejede că ne vom face toți buni și frumoși (mai puțin cel care mi-a furat capacul).

O încărcare poate dura 30 de minute, 3 ore, în funcție de tipul de stație la care mergi, sau 8 ore dacă încarci acasă. Partea bună e că cele mai multe stații de încărcare se află în proximitatea centrelor comerciale, ceea ce pe mine mă face foarte fericită. Să spunem că în 90% din cazuri mașina se încarcă ÎNAINTE ca eu să termin cumpărăturile. Autonomia medie în condiții de vreme decente (revin imediat pe subiectul ăsta) e undeva la 200 km, fără să fii atent la consum. Treaba asta nu prea te deranjează atunci când călătorești cu copii mici, fiindcă ei rămân fără baterie mai repede decât masina și oricum e nevoie să iei o pauză.

Când e frig, i3 devine răutăcios și nu vrea să meargă la drumuri lungi. Așa că dacă îți arde de plimbări s-ar putea să fii nevoit să te bucuri de confortul unui BMW doar cu căciulă, fular și mănuși… Așadar, în condiții de vreme indecente, it sucks. Astă iarnă am plâns (pe bune, chiar am plâns) de ciudă (fiindcă toate stațiile la care am mers erau ocupate de mașini non EV) și de frică (fiindcă eram la cateva sute de metri de ultima șansă de a încărca și nu știam dacă voi gasi stația liberă), cu Călin îmbrăcat ca un echimos în spate în timp ce ne ieșeau aburi pe gură. Deci iarna fiți organizați și încărcați, nu fiți ca Sabina!

Întorcându-ne la părțile bune, pot folosi gratuit parcările publice din București, facilitate oferită mașinilor electrice și hybrid. Asta e ok, fiindcă, pe lângă beneficiul financiar, am scăpat de vânătoarea locurilor de parcare. Pentru chestia asta trebuie sa obții o vignetă de la ADP, un proces inutil în urma căruia un sticker confirmă că mașina e din aia eco

Având în vedere toate părțile bune despre care am povestit și tolerând părțile mai puțin bune, un an mai târziu, pot spune că am făcut o alegere excelentă, în prezent, familia Iordache deplasându-se exclusiv electric atunci când avem nevoie de mașină. Singurul regret este că în ultimul an am folosit mașina în oraș mai mult decât o făceam înainte, fiind deci o altă cutiuță în trafic și mi-aș dori să merg mai des cu bicicleta, pe jos sau cu transportul public.

În încheiere, las câteva poze din aventurile noastre cu electrica.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•