În urmă cu vreo două săptămâni am fost speaker într-o conferință despre antreprenoriat alături de un mare om de business, de mare succes, din România.
(prezența mea în conferință a fost mai mult simbolică, probabil fiind nevoie și de un exemplu de mic întreprinzător sărac dar cu aspirații mari). Din toată experiența am un moment care îmi rulează pe repeat în cap în care îl întrerup pe vorbitor și îl contrazic în zeci de moduri- ceea ce fac doar în mintea mea, fiindcă nu realitate nu mi-aș permite niciodată să îl contrazic, din respect pentru munca sa.
“Muncesc de dimineață până dimineață. Nu până seara. Până a doua zi dimineață. Apoi o iau iar de la capăt. Mi-am făcut recent analizele și au ieșit toate prost”.
Ascultătorii îi sorbeau fiecare cuvânt și, deși nu mulți dintre ei ar fi îndrăznit să viseze la milioanele de euro ale vorbitorului, măcar la un colesterol de 150, toți au sperat pentru câteva clipe.
Băi.
Hai să luăm cu toții o pauză și să ne dezmeticim un pic.
Dragi colegi antreprenori, cariera noastră nu este despre a ne toca timpul, sănătatea și emoțiile pentru a ajunge la niște cifre. Dacă vrem să-ajungem să/să continuăm să facem lucruri faine trebuie să ne oprim din a glorifica epuizarea și din a considera că e ok să te simți rău mergând pe acea cale pe care ai ales-o fix fiindcă îți doreai să fii fericit cu ce muncești. Antreprenoriatul nu trebuie să fie despre oboseală, sănătate șubredă, familii neglijate, anxietate sau depresie. Am ales asta findă ne dorim să facem bani dintr-o activitate care ne place (și serios, dacă e valabilă doar partea cu banii, ar trebui să renunți), să ne scriem propria poveste și să fim relevanți în domeniul nostru.
Suntem un „pachet” atât de fain tocmai pentru că suntem oameni, iar mașinăria asta numită om uneori bate, alteori troncăne, alteori are nevoie să zacă 12 ore pe o canapea frământând o pernă.
Dragi colegi antreprenori de 30-40-50-ish ani (pe cei din segmentul 20 îi poftesc în afara acestei discuții fiindcă probabil sunt ocupați cu rolercoasterul antreprenorial tipic acestei perioade), ce-ar fi să ne privim un pic în oglindă. Onest, pe de-a-ntregul. Ei bine, cam asta e: mai tineri decât acum în mod cert nu vom deveni, implicit ăsta e momentul de maxim potențial pe care îl are corpul nostru de acum nu colo, deci dacă nu cumva firma pe care o deții lucrează la vreun mega -robot în care ne putem implanta creierele, ar cam trebui să oferi acelui corp pe care îl vezi în oglindă hrană și somn. Un mai bun echilibru între cât simți, cât știi și cât poți, decât în perioada asta nu va mai exista (perioada asta înseamnă vreo 20 de ani, pare mult, dar probabil o pătrime din ea deja a trecut). Este cel mai bun moment să trăiești cele mai faine experiențe posibile. Oare poți face asta fiind veșnic ocupat, obosit și ofticat (ha! cred că tocmai am inventat cei 3O).
Dacă ești genul care are și o familie, află că orice ai face, copiii tăi nu se vor întoarce la a fi bebeluși, nu vor miroși a miere pentru totdeauna și momentul în care vor fugi de tine când încerci să îi pupăcești vine cu viteza unei avalanșe. Serile și week-end-urile petrecute făcând nimic în familie nu sunt ceva ce poți amâna la nesfârșit. Dimpotrivă sunt fix momentele pe care le vizualizezi atunci când îți cauți motivația de a merge la muncă. Stii tu, acea vacanță lungă cu familia la care tot visezi și în care nu pleci niciodată fiindcă ești prea ocupat? Vacanța aia se întâmplă în fiecare seară în sufrageria ta, dar tu ești prea ocupat să participi.
Dacă povestea asta cu familia nu e din filmul tău, faptul că îți construiești un zid zilnic de task-uri în jurul tău e la fel de nesănătos. Trăiește, explorează, bucură-te de oameni și locuri sau ia-ți o pisică și trei monstera și uitați-vă împreună la Seinfeld. Ești în perioada de glorie a vieții tale și nu trebuie să o lași să fie mereu despre alții. E despre tine.
Să recapitulăm. Mai sănătoși, mai frumoși, mai deștepți, mai lucizi decât în perioada asta nu vom fi niciodată în anii ce urmează. Mai mult sex decat acum nu vom face (mă rog, la cum se mișcă băieții ăstia de la Pfizer, treaba asta e discutabilă). Mai mulți oameni faini decât întâlnim acum nu vom mai cunoaște.
Cariera pe care ne-am ales-o implică multă muncă și asta nu se va schimba, dar nu trebuie să o lăsăm să înlocuiască ceea ce ar putea fi viața noastră.
E OK să pleci de la birou la 4. E la fel de ok să îți iei o zi liberă. Sau chiar o săptămână. E Ok să ai un hobby altul decât munca. E absolut perfect dacă ai zile în care să nu faci nimic. E minunat să anulezi toate întâlnirile dintr-o zi fiindcă vrei să stai acasă cu fiul tău și să te joci pe PlayStation. Poți și e sănătos să nu lucrezi în week-end. Si dacă faci toate astea și multe altele care nu te fac să fii ocupat și epuizat nu înseamnă că ești un antreprenor mai puțin bun sau că vei fi nevoit să renunți la o parte din obiectivele tale, ci doar că îți vei dezvolta căi mai eficiente de a ajunge acolo unde îți dorești.
Modelul antreprenorului mereu ocupat este un model greșit, care nu ne învață nicicum să fim mai productivi. Dimpotrivă. E un model toxic, care, cel mai probabil, deființează în timp multe proiecte de business (fiindcă fondatorii lor cedează fie oboselii, fie depresiei). Cred că dacă am învăța să facem o prioritate din timpul nostru personal și am avea cu adevărat grijă de sănătatea noastră, am reuși să vedem acea imagine de ansamblu care să ne inspire. Poți face mai mult cu mai puțin timp petrecut la birou. Pe bune, e demonstrat științific, întreabă-l pe Google despre principiul lui Parkinson.
Cum funcționează toată teoria asta pentru mine?
Ei bine, e un proces, dar sunt pe calea cea bună.
Cea mai mare parte a vieții mele au petrecut-o venerând ideea de epuizare, fiindcă ăsta a fost modelul care mi-a fost „vândut” ca soluție pentru succes. S-a adăugat sentimentul de inferioritate dat de învățământul românesc, cel care m-a făcut adesea să simt că dacă cineva îmi cere o favoare, o felie din timpul meu, primesc un privilegiu și nu am dreptul să spun „Nu”.
Am ajuns la un soi de maturitate (o stare de adult pe care mi-a indus-o faptul că port responsabilitatea a doi copii și 50% dintr-o pisică) care mă ajută să îmi dau seama ce e important pentru starea mea de bine.
Ușor, ușor, elimin modelele greșite și e încerc să mă înconjor de oameni care mă inspiră. Asta nu înseamnă că dau buzna prin birourile oamenilor cu o plăcuță de „free hugs” atârnată de gât, ci doar că îi urmăresc în social media, îi citesc, sunt atentă la evoluția lor pe piață, dar și la evoluția lor personală.
Un alt truc e că mi-am creat o rutină prin care rareori depășesc 8 ore de muncă pe zi. Totuși, dacă ajung să le depășesc, îmi țin o oarecare evidență și le recuperez cumva. M-am apucat de învățat chestii noi și investesc timp în side projects. Îmi dau seama că mă ajută să sparg ritmul zilnic.
Prioritizez tot ce ține de familie și încerc să mă învinovățesc cat mai puțin atunci când problemele personale mă fac să dispar din filmul profesional.
Imi fac analize, încerc să mănânc (mai) corect, dorm, beau apă, nu ratez ocazia de a râde cu toți dinții.
Așa cum spuneam, e un proces. Nu am găsit încă formula aia magică, dar măcar mai am din când în când cate un fulg de magie.
Închei cu un exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să dai faliment. Să trebuiască să o iei complet de la zero (posibil să fi jucat un pic barbut cu ideea asta candva pe parcursul anului trecut) cum ai prefera să fii: epuizat, cu cativa ani pierduți în ceață, bolnav și sărac SAU cu un bagaj de amintiri faine, cu energie, înconjurat de prieteni, sănătos, voios și sărac?
