Cand eram eu mica parintii mai au cumparat o casa la tara. Asa ca multe dintre amintirile copilariei mele sunt legate de ai mei catarandu-se prin copaci, cultivand toate nabanuitele planetei, construind tot felul de cotete si distiland nenumarate.
Povestea ce urmeaza este una dintre preferatele mele…
Cand s-a intors tata dintr-un voiaj nu i-a adus maica-mii parfumuri sau bijuterii ci o… drujba. Accesoriu pe care madam si-l dorea de foarte multa vreme. O drujba mica si usoara pe care s-o poata scoate la plimbare prin gradina si cu care sa execute gratios crengile uscate ale copacilor sau alte piedici din calea fericirii ei.
Cand a auzit maica-mea ca odata cu sotul ei avea sa se intoarca de pe mare si o drujba, mare i-a fost bucuria. Totusi, momentul de glorie s-a sfarsit brusc cand a luat drujba in brate si a citit sec: “pu-lan” (Poulan).
Cum sa mearga ea la birou si sa se laude colegelor cu ce i-a adus barbatu’ din voiaj? Jumatate din bucuria unei femei atunci cand primeste un cadou este placerea de a trambita despre el. In cazul de fata a fost ca si cum ar fi primit o jumatate de drujba. Dar de, taia crengi, facea legea in gradina, asa ca a ocupat un loc de cinste in inima gradinaresei.
Cand vecinul de la colt ne-a spart magazia si a furat-o pe “pu-lan” (impreuna cu alte cateva gadgeturi despre care voi povesti cu o alta ocazie) in sufletul maica-mii a aparut un mare gol. Aproape la fel de mare ca in magazie as putea spune. Iar pe raftul pe care statea drujba multa vreme nu a mai stat altceva… in afara de motanul lui mos Bucur, cand prindea usa deschisa.
Au trecut cateva voiaje pana cand intr-o seara a sunat-o tata pe mama sa-i spuna ca a ajuns in portul X si ca i-a luat o drujba noua. Mare bucurie pe capul maica-mii si de data asta. Nu numai ca urma sa aiba o drujba mai noua si mai buna, avea sa aiba altceva decat “pu-lan”.
A planificat mama o reforma in gradina cu viitoarea jucarie, l-a asteptat pe tata cu mai multa nerabdare decat oricand si intr-un final si-a primit drujba. “me-coi” (McCoy).
