Bicicleta si Bucurestiul, mic ghid de convietuire

f20ffbc83f0fd289_9_c76580532-post

Orasul pe bicicleta miroase a tei, a soare si a cladiri vechi si cochete. Sunt vorbele “instructorului meu” de mers pe bicicleta pe care mi le aduc aminte in timp ce trece pe langa mine o mare masina de gunoi.

Eram la gradinita cand taica-miu m-a invatat sa merg pe bicicleta. Dupa nu mai conteaza cate cazaturi si genunchi juliti a fost un moment cand am reusit sa-mi tin echilibrul apoi totul a fost ca dintotdeauna. Am inconjurat blocul de sute de ori. Am plecat in expeditii. Am vopsit cadrul. Apoi m-am facut mare, mi-am luat masina si un aer important si am uitat.

Am redescoperit bicicleta de curand. O redescoperire cu upgrade, cu Bucuresti, cu masini, cu povesti vizuale consistente, dar si cu mici obstacole pe ici pe colo. Noroc de mine c-am nimerit intr-un anturaj dornic sa ma sustina si sa ma invete in cauza mea bicicletareasca.

 

Asadar, iata cateva invataturi ce mi-au fost date sau pe care am apucat sa le culeg din mers. Pardon. Din pedalat.

Trotuarul e al pietonilor. Daca nu-l poti evita, respecta-le spatiul. Da, exista piste de biciclisti pe ici pe colo- sunt dungile alea pe care le ia primaria ca reper cand e nevoie de sapat pentru o teava- personal, am invatat destul de repede ca au fost facute pentru bugetul cuiva si nu pentru confortul meu pe bicicleta. Asadar, trotuarul e al pietonilor.

M-am tot intalnit cu ideea ca e extrem de periculos sa circuli cu bicicleta pe strada. Nu e chiar asa. Asta nu inseamna ca bicicleta iti da vreo super-putere care te scapa de taxiuri si autobuze (da, si pe doua roti, tot astea doua categorii de vehicule raman cele mai amabile, sigure si dornice sa nu te incurce). Ca sa iti aperi coatele, genunchii sau, ma grav, pudra de pe nas, e bine sa tii cont de cateva reguli. In primul rand, asigura-te ca bicla functioneaza cum trebuie si e dotata corespunzator. Are frane, directie, ii suna claxonul si face lumina cand trebuie? Bun. Fuga pe carosabil. De la Codul Rutier citire: ai voie sa mergi fie pe portinunile special amenajate pentru bicle de pe carosabil (daca le gasesti sau daca exista), pe acostament sau pe dreapta in sensul de mers. Se circula pe un singur rand. Se recomanda casca de protectie (“recomanda” e cuvantul cheie… eu nu mai pot de incantare cand imi flutura parul in vant… s-ar putea sa-mi treaca atunci cand voi da cu buclele de asfalt) si trebuie sa ai actul de identitate la tine. In plus, regulamentar si de bun-simt trebuie sa tii cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale si rotile trebuie sa mentina contactul cu solul (stim cu totii ca bicicletele zburatoare nu sunt un fenomen atat de rar).

Tot Codul Rutier  e foarte darnic in interdictii. Nu e voie sa: mergi cu bicla pe drumuri pe care e accesul interzis bicicletelor, sa te apuci sa inveti sa mergi pe drumuri intens circulate, sa circuli in paralel cu alte bicle nici macar ca sa vezi cum e sa te tii de mana cu iubitul cand pedalati, sa te tii de alte vehicule, sa pedalezi matol sau…confuz, sa transporti o a doua persoana, sa traversezi drumurile pe trecerile de pietoni (o poti face doar mergand pe langa bicla), sa mergi pe alta banda decat cea din dreapta (exceptie face cazul in care trebuie sa te incadrezi pentru stanga), sa mergi prin parcuri  daca incurci pietonii (daca nu-i deranjezi, e ok), sa circuli pe gheata sau polei.

Revenind la “instructorul” meu de mers pe bicicleta despre care pomeneam la inceput, tot el mi-a spus ca regulile mersului pe bicicleta se raporteaza la o lume ideala. In traducere, daca incalci regulile, fa-o intelept. Da, e misto sa iti cari iubita pe portbagaj dupa cateva pahare de vin, dar e important sa nu uiti ca iti place corpul ei si ca vrei sa te poti folosi de el cat mai des cu putinta. Poti merge umar la umar cu un tovaras, dar fa-o cand drumul e liber, ca nu cumva conversatia voastra sa se intrerupa brusc.

Ca duduie pe bicicleta am mai descoperit cateva chestii.

Cosul de bicicleta nu e iubitul tau. Adica nu-i poti da sa care tot ce-ti trece prin cap. La un moment dat nu mai ai niciun control asupra ghidonului si vei merge in directia dictata de cele 6 kg de portocale indesate in cos.

E esential sa descoperi lungimea si densitatea optima a fustei cu care poti merge pe bicicleta. Ceva prea scurt si prea vaporos s-ar putea sa iti creasca interactiunile sociale la niste cote pe care nu ti le doresti. Prea lung si greoi se termina cu “au!”.

Daca esti genul de persoana obisnuita sa aiba ultimul cuvant intr-o disputa va trebui sa te educi. Cand vreun domn civilizat (taximetrist, sofer de autobuz…) incepe o discutie dulce cu tine, nu te grabi sa ii raspunzi istet. bicicleta nu are usi care se blocheaza si geamuri care se ridica. Esti expusa unei multitudini de atingeri suave. Taci si pedaleaza-ti spre treaba ta.

Si fetele pot avea scule. Si pompe. In caz contrar trebuie sa isi doteze agenda cu cel putin doua numere de telefon de tipi care detin astfel de obiecte magice. Cel putin doua pentru ca pot aparea factori perturbatori in calea reparatiei (iubite, deplasari in afara localitatii etc.).

Cam atat deocamdata. Ma duc sa ma urc pe bicicleta si sa imi rezolv treburile rapid, ecologic si sportiv.

1b7d79bcb681958be9d76711bc5d-post

 

 

Pilda cu naming

Cand eram eu mica parintii mai au cumparat o casa la tara. Asa ca multe dintre amintirile copilariei mele sunt legate de ai mei catarandu-se prin copaci, cultivand toate nabanuitele planetei, construind tot felul de cotete si distiland nenumarate.

Povestea ce urmeaza este una dintre preferatele mele…

 

Cand s-a intors tata dintr-un voiaj nu i-a adus maica-mii parfumuri sau bijuterii ci o… drujba. Accesoriu pe care madam si-l dorea de foarte multa vreme. O drujba mica si usoara pe care s-o poata scoate la plimbare prin gradina si cu care sa execute gratios crengile uscate ale copacilor sau alte piedici din calea fericirii ei.

Cand a auzit maica-mea ca odata cu sotul ei avea sa se intoarca de pe mare si o drujba, mare i-a fost bucuria. Totusi, momentul de glorie s-a sfarsit brusc cand a luat drujba in brate si a citit sec: “pu-lan” (Poulan).

Cum sa mearga ea la birou si sa se laude colegelor cu ce i-a adus barbatu’ din voiaj? Jumatate din bucuria unei femei atunci cand primeste un cadou este placerea de a trambita despre el. In cazul de fata a fost ca si cum ar fi primit o jumatate de drujba. Dar de, taia crengi, facea legea in gradina, asa ca a ocupat un loc de cinste in inima gradinaresei.

Cand vecinul de la colt ne-a spart magazia si a furat-o pe “pu-lan” (impreuna cu alte cateva gadgeturi despre care voi povesti cu o alta ocazie) in sufletul maica-mii a aparut un mare gol. Aproape la fel de mare ca in magazie as putea spune. Iar pe raftul pe care statea drujba multa vreme nu a mai stat altceva… in afara de motanul lui mos Bucur, cand prindea usa deschisa.

 

Au trecut cateva voiaje pana cand intr-o seara a sunat-o tata pe mama sa-i spuna ca a ajuns in portul X si ca i-a luat o drujba noua. Mare bucurie pe capul maica-mii si de data asta. Nu numai ca urma sa aiba o drujba mai noua si mai buna, avea sa aiba altceva decat “pu-lan”.

A planificat mama o reforma in gradina cu viitoarea jucarie, l-a asteptat pe tata cu mai multa nerabdare decat oricand si intr-un final si-a primit drujba. “me-coi” (McCoy).