How to Chisinau

Am spart monotonia inceputului de 2015 cu o vizita spontana la Chisinau. Pornit-am intr-o zi de vineri din Bucuresti cu gandul de a petrece doar cateva zile, nu cumva sa se prinda prea tare accentul de noi, si acum ca am terminat de despachetat si punga de Bucuria aproape s-a golit, impartasesc cateva ganduri despre vizita mea.

N-are cum sa nu iti placa la Moldova daca mergi insotit de un localnic. Noi asa am avut norocul si cred ca “ghidul” nostru a fost pricipalul responsabil de sarea si piperul vizitei. Asadar, e indicat sa mergi cu cineva care cunoaste plaiurile Moldovei, care stie sa recomande mancaruri, sa interpreteze situatii si mai ales sa traduca discutii.

Ca tot veni vorba de mancaruri, Moldova sta tare bine la capitolul asta: se mananca bine, mult, des. Un loc fruntas in dieta de Moldova e ocupat de carne. Am mancat aperitiv din carne cu fel principal din carne cu garnitura de carne sau carne la micul dejun. Dintre cele incercate inca suspin dupa frigaruile traditionale pe care ni le-a pregatit tatal amicului nostru moldovean si pe care orice carnivor trebuie sa le guste macar o data in viata. Reteta nu pare complicata, dar sunt sigura ca daca as prepara-o acasa, n-ar fi nici de departe la fel de gustoasa: se lasa carne de porc la macerat o zi si o noapte (o “siutca” in limbajul local), scaldata in vin alb, piper si insotita de niste ceapa, apoi se rumeneste pe gratar si se serveste, eventual, cu o patlagea murata. Noi le-am consumat la micul dejun alaturi de (deloc neobisnuit locului!) un pahar de vin si/sau un pahar de tuica.  Ai vizitat degeaba Moldova daca nu ai incercat placintele locale, in special cele cu branza, cu cartofi si ciuperci sau cu varza. In cazul in care vrei sa gusti ceva excentric, poti incerca urechile de porc prajite. Am mai incercat parjoaje, file de pui tavalit in ou,  piftie, peste marinat (dupa o reteta locala care a reusit sa impresioneze fiecare fibra de tulceanca din mine), pilaf cu gaina casa si bors (sau zeama). Dupa toata carnea, m-a facut fooooarte fericita salata shuba, o salata specifica locului, cu straturi de legume, ou si peste.

Desi de la o vreme nu prea mai sunt prietena cu zaharul, m-am supus porcaielii regulamentare de concediu si am mancat aporoape toate felurile de bomboane Bucuria. Recomandarea mea este sa vizitati un magazin local cu bomboane vrac (pe care il veti identifica usor dupa sigla uriasa si colorata pe care scrie “Bomboane”) si sa cumparati de acolo suficiente bomboane cat sa compensati toate frustrarile din copilarie. Am mai gustat o prajitura locala din clatite cu cirese si frisca (daca nu ma insel se numeste “Kushma lui Guguta”) si niste bezele pufoase care se gasesc in supermarketurile locale. La supermarket am gasit alte minunatii dulci cum ar fi ciocolata Bucuria cu susan, untul cu ciocolata sau bomboane cu nuga din Ucraina.

Acum ca ne-am lamurit de ce am pus 2,5 kg intr-un week-end, sa va povestesc si ce au moldovenii de baut. Incep prin a lauda vinul de casa. Din ala cu struguri. Are un gust atat de placut si-l bei atat de lin incat nici nu-ti dai seama ca s-a facut 2 dimineata si tu povestesti despre Gorbaciov de parca ar fi fost vecinul de la scara B. Fiind o fana a berii, n-am putut sa nu incerc berea Chisinau (blonda, draft si aurie) cu ajutorul careia am socializat cu localnicii carora le place sa ciocneasca foarte des halbele. Pentru “la pachet” recomand vinurile de Purcari si Cricova. Antentie insa, vamesul nu va tolera mai mult de 4 litri de alcool de persoana… asa ca pititi bine zecile de sticle prin bagaje si sub scaune, ca nu se uita.

Dupa un mic-dejun cu carne merge o tuica de-a locului. Gazda noastra ne-a servit cu o minunatie, in care tinuse nuca si coaja de lamaie care ii  dadusera o aroma pe care mi-e imposibil sa o descriu.

Contrar unor banuieli, nu toate bauturile de la Moldova sunt pe baza de alcool. Mi-a placut foarte mult sucul de rosii. Din ala cu rosii. Se mai consuma mult ceai, care nu vine din supermarket ci de pe camp si compot. Foarte, foarte bune sunt si sucurile naturale moldovenesti de la Orhei-Vit, sucuri pe care le gasiti si in unele magazine din Romania.

Daca vrei sa bei o cafea un Chisinau poti merge la cofetaria Delice d’Ange sau la una dintre terasele cochete alaturate. Noi am descoperit cateva chioscuri ambulante cu cafea (e o retea de astfel de chioscuri in parcuri, avand in vedere ca noi am intalnit doua, in doua parcuri diferite) unde se servea un cappuccino bun to go, pe care l-am consumat plimbandu-ne prin oras. Am incercat sa vizitam si barul Tipografia 5, in care merg  hipsterii din Chisinau, dar dupa ce ne-am chinuit o vesnicie sa pornim liftul spre bar, s-a deschis usa si-am constatat ca era cam inchis. Din ce-am vazut printre gratii e interesant, asa ca poate le gust cafeaua la vizita viitoare. Se gaseste pe strada Veronica Micle, pe un gang, in stanga, se intra pe o usa metalica apoi se urca pana la etajul 5 cu un lift imposibil.

N-as putea sa recomand prea multe locuri in care se mananca in Chisinau, intrucat noi am mancat numai la cantina Galbenus, in centru. Nu e greu de gasit, e pe strada Puskin si e galbena. Mancarea este foarte buna si e aproape gratis. Eu cu sotul meu am mancat fiecare cate doua feluri de mancare si desert , am baut bere Chisinau si pentru toate astea am platit in total echivalentul a 20 de lei romanesti.

Am vrut sa vedem cat mai mult din Chisinau, asa ca ne-am luat o harta de la libraria “Fat-Frumos”. Nu ne-a folosit prea mult, fiindca cele mai frumoase locuri ni le-au aratat tot prietenii nostri moldoveni. Am vizitat centrul orasului, parcurile, casa memoriala Puskin, Moara Rosie, strazile cu cladiri vechi si ne-am plimbat cu autobuzul (in care e o tanti care vine la tine si iti vinde biletul). Pentru pasionati, e un oras plin de arhitectura socialist-modernista precum blocul Romanita, Circul de Stat sau cladirea presedintiei. M-am bucurat sa gasesc pe stradutele laturalnice din centru cateva exemple interesante de street-art, dovada ca in Chisinau locuiesc oameni misto.

Am vrut si suveniruri din Chisinau si am avut noroc sa gasim un targ in strada pe bulevardul Stefan cel Mare, intr-un mic parculet. Acolo am gasit insigne vechi (eu mi-am luat una cu Mikey Mouse din 1975 si una de la Jocurile Olimpice din Moscova din 1980), caciuli rusesti, papusi matrioska, batice traditionale dar si tot felul de ciudatenii cum ar fi casti vechi de tanchisti sau medalii de onoare din argint. O alta sursa de suveniruri moldovenesti e reprezentata de magazinele din vama la care gasesti vinuri, coniac si pungi cu bomboane Bucuria. Recomandarea pe care am primit-o si am urmat-o a fost sa mergem la al doilea magazin pe stanga, cum treci de vama moldoveneasca.

Imi doresc sa ma intorc in Moldova fiindca au mai ramas cateva expreiente neincercate. As vrea sa ascult si sa cant cantece locale, sa dansez dansuri traditionale, sa incerc viata de noapte din Chisinau, sa prind Chisinaul inverzit si sa vizitez o podgorie cand atarna strugurii in vie.

IMG_20150110_114314

 

 

 

 

Bicicleta si Bucurestiul, mic ghid de convietuire

f20ffbc83f0fd289_9_c76580532-post

Orasul pe bicicleta miroase a tei, a soare si a cladiri vechi si cochete. Sunt vorbele “instructorului meu” de mers pe bicicleta pe care mi le aduc aminte in timp ce trece pe langa mine o mare masina de gunoi.

Eram la gradinita cand taica-miu m-a invatat sa merg pe bicicleta. Dupa nu mai conteaza cate cazaturi si genunchi juliti a fost un moment cand am reusit sa-mi tin echilibrul apoi totul a fost ca dintotdeauna. Am inconjurat blocul de sute de ori. Am plecat in expeditii. Am vopsit cadrul. Apoi m-am facut mare, mi-am luat masina si un aer important si am uitat.

Am redescoperit bicicleta de curand. O redescoperire cu upgrade, cu Bucuresti, cu masini, cu povesti vizuale consistente, dar si cu mici obstacole pe ici pe colo. Noroc de mine c-am nimerit intr-un anturaj dornic sa ma sustina si sa ma invete in cauza mea bicicletareasca.

 

Asadar, iata cateva invataturi ce mi-au fost date sau pe care am apucat sa le culeg din mers. Pardon. Din pedalat.

Trotuarul e al pietonilor. Daca nu-l poti evita, respecta-le spatiul. Da, exista piste de biciclisti pe ici pe colo- sunt dungile alea pe care le ia primaria ca reper cand e nevoie de sapat pentru o teava- personal, am invatat destul de repede ca au fost facute pentru bugetul cuiva si nu pentru confortul meu pe bicicleta. Asadar, trotuarul e al pietonilor.

M-am tot intalnit cu ideea ca e extrem de periculos sa circuli cu bicicleta pe strada. Nu e chiar asa. Asta nu inseamna ca bicicleta iti da vreo super-putere care te scapa de taxiuri si autobuze (da, si pe doua roti, tot astea doua categorii de vehicule raman cele mai amabile, sigure si dornice sa nu te incurce). Ca sa iti aperi coatele, genunchii sau, ma grav, pudra de pe nas, e bine sa tii cont de cateva reguli. In primul rand, asigura-te ca bicla functioneaza cum trebuie si e dotata corespunzator. Are frane, directie, ii suna claxonul si face lumina cand trebuie? Bun. Fuga pe carosabil. De la Codul Rutier citire: ai voie sa mergi fie pe portinunile special amenajate pentru bicle de pe carosabil (daca le gasesti sau daca exista), pe acostament sau pe dreapta in sensul de mers. Se circula pe un singur rand. Se recomanda casca de protectie (“recomanda” e cuvantul cheie… eu nu mai pot de incantare cand imi flutura parul in vant… s-ar putea sa-mi treaca atunci cand voi da cu buclele de asfalt) si trebuie sa ai actul de identitate la tine. In plus, regulamentar si de bun-simt trebuie sa tii cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale si rotile trebuie sa mentina contactul cu solul (stim cu totii ca bicicletele zburatoare nu sunt un fenomen atat de rar).

Tot Codul Rutier  e foarte darnic in interdictii. Nu e voie sa: mergi cu bicla pe drumuri pe care e accesul interzis bicicletelor, sa te apuci sa inveti sa mergi pe drumuri intens circulate, sa circuli in paralel cu alte bicle nici macar ca sa vezi cum e sa te tii de mana cu iubitul cand pedalati, sa te tii de alte vehicule, sa pedalezi matol sau…confuz, sa transporti o a doua persoana, sa traversezi drumurile pe trecerile de pietoni (o poti face doar mergand pe langa bicla), sa mergi pe alta banda decat cea din dreapta (exceptie face cazul in care trebuie sa te incadrezi pentru stanga), sa mergi prin parcuri  daca incurci pietonii (daca nu-i deranjezi, e ok), sa circuli pe gheata sau polei.

Revenind la “instructorul” meu de mers pe bicicleta despre care pomeneam la inceput, tot el mi-a spus ca regulile mersului pe bicicleta se raporteaza la o lume ideala. In traducere, daca incalci regulile, fa-o intelept. Da, e misto sa iti cari iubita pe portbagaj dupa cateva pahare de vin, dar e important sa nu uiti ca iti place corpul ei si ca vrei sa te poti folosi de el cat mai des cu putinta. Poti merge umar la umar cu un tovaras, dar fa-o cand drumul e liber, ca nu cumva conversatia voastra sa se intrerupa brusc.

Ca duduie pe bicicleta am mai descoperit cateva chestii.

Cosul de bicicleta nu e iubitul tau. Adica nu-i poti da sa care tot ce-ti trece prin cap. La un moment dat nu mai ai niciun control asupra ghidonului si vei merge in directia dictata de cele 6 kg de portocale indesate in cos.

E esential sa descoperi lungimea si densitatea optima a fustei cu care poti merge pe bicicleta. Ceva prea scurt si prea vaporos s-ar putea sa iti creasca interactiunile sociale la niste cote pe care nu ti le doresti. Prea lung si greoi se termina cu “au!”.

Daca esti genul de persoana obisnuita sa aiba ultimul cuvant intr-o disputa va trebui sa te educi. Cand vreun domn civilizat (taximetrist, sofer de autobuz…) incepe o discutie dulce cu tine, nu te grabi sa ii raspunzi istet. bicicleta nu are usi care se blocheaza si geamuri care se ridica. Esti expusa unei multitudini de atingeri suave. Taci si pedaleaza-ti spre treaba ta.

Si fetele pot avea scule. Si pompe. In caz contrar trebuie sa isi doteze agenda cu cel putin doua numere de telefon de tipi care detin astfel de obiecte magice. Cel putin doua pentru ca pot aparea factori perturbatori in calea reparatiei (iubite, deplasari in afara localitatii etc.).

Cam atat deocamdata. Ma duc sa ma urc pe bicicleta si sa imi rezolv treburile rapid, ecologic si sportiv.

1b7d79bcb681958be9d76711bc5d-post

 

 

Cum garantezi happy-end-ul unei zile de munca

De la o vreme nu mai am 85216617920252846_KBBlGXlI_ctimp de nimic. Habar nu am cum reusesc fiindca la final de saptamana, cand trag linie, mi se pare ca tot luni e. Mai nou uit. Uit lucruri importante. Uit sa imi sun prieteni dragi, uit ca vine maica-mea in vizita si ca am uitat sa dau cu aspiratorul… Acum o saptamana (sau doua… am uitat!) m-am revoltat si am facut o lista cu oameni pe care trebuie sa ii sun fara niciun motiv (adica prieteni). Apoi am uitat unde am pus-o. Am reusit cumva sa izolez tot ceea ce e legat de chestiuni personale si m-am transformat in genul ala de persoana care atunci cand vrea sa se relaxeze rezolva o problema simpla de la munca, vorba unui cunoscut: “cat te odihnesti, fa si tu curatenie in atelier”. Daca ar fi sa mi se taie motul si ar trebui sa aleg de pe o tava niste obiecte si as avea de ales dintre o carte buna si un caiet de NIR-uri, l-as lua pe cel din urma. Acestea fiind date, in afara de faptul ca sunt cumplit de antipatica, de la o vreme am obosit. Dar ce sa-i faci cand nu e timp de pauza?

Cu siguranta nu am descoperit roata, dar concluzia la care am ajuns, dupa o serie de experimente, este ca oboseala se trateaza cu happy-end-uri. Nu ma refer la happy-end-uri grandioase, ca-n filme, ci la mici rasfaturi cu care se poate incheia o zi lunga si care sunt atat de banale incat subconstientul de furnica nu va vedea in ele o amenintare pentru ritmul de lucru. Asadar, voi prezenta happy-end-urile mele zilnice favorite, testate si confirmate.

De departe cel mai simplu mod de a termina cu bine o zi stresanta e vopsitul unghiilor. Functioneaza pentru ca foloseste fix bucatica aia de creier care a lipsit de la birou, pentru ca e o sarcina simpla care nu necesita comunicarea cu clientul sau contabilul si, mai ales, pentru ca dupa ce ai pus oja pe unghii ai o jumatate de ora in care prin decret divin nu ai voie sa faci nimic si poti exploata orice vietate care ti se arata in drum. Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: in functie de nivelul de stres de peste zi, se pastreaza la indemana o cantitate corespunzatoare de dizolvant.

Un mic miracol pe care l-am descoperit recent este uleiul de cocos. Poti face orice cu uleiul de cocos. Orice. Poti sa il iei ca pe un medicament, poti sa il folosesti in loc de crema de corp, crema de fata, in loc de tratament pentru par, poti gati cu el, poti sa ungi balamelele… lista e lunga. Macar o zi pe saptamana trebuie sa stea sub semnul nucii de cocos. Functioneaza pentru ca din momentul in  care ai deschis recipientul, nu te mai poti opri din cauza mirosului delicios si cel putin o ora iti vei turna ulei in cap. Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: Gusta-l, e chiar recomandat sa o faci. Dar NU hali tot borcanul.

Un alt happy-end terapeutic este spalatul masinii. Nu stiu altii cum sunt dar eu cand merg cu masina la spalatorie traiesc emotia Kinder Surprise. Gasesc omuletii aia in masina tot felul de lucruri despre care habar nu aveam ca ma exista: acte ratacite, manusi fara pereche, clame si elastice de par… Functioneaza pentru ca dand praful afara, scapi si de energia negativa adunata in coloanele de masini de la 8 a.m., pentru ca nu se stie ce mistere scoti de sub bancheta, pentru ca la final masina miroase a nou si leasingul e mai usor de suportat, penru ca modul in care Costica iti zice “bos” e priceless! Alternativa masculina: o bere si tocirea butoatelor de la telecomanda. Pont: pentru a ramane intr-o stare de spirit buna, incearca sa iti imaginezi ca toate zgarieturile care ies la iveala vor disparea la prima ploaie.

Acestea fiind spuse, propun sa avem parte de o saptamana cu parfum de cocos si unghii colorate si sa nu mai remarcam ca e luni sau ca e vineri.

 

 

 

Luni

Ziua de luni este acea zi in care pentru cei mai multi dintre noi sunetul ceasului pare adesea o mitraliera lipita de tampla. E luni. O luam de la capat. Dupa un week-end in care tipul nu mai avea dimensiune, na poftim! Tre’ sa ma hotarasc cu ce ma imbrac.

Mi se pare ca ziua de luni e cea mai buna zi in care poti gasi raspuns la intrebarea “imi place ce fac?”. Fiindca daca intr-adevar e un calvar sa te trezesti si sa pornesti spre “de zi cu zi”, s-ar putea sa fie nevoie de o schimbare. Insa daca pana si luni esti dispus sa spui ca drumul pe care ti l-ai ales este minunat, atunci felicitari si keep on walking!

 

Un loc, o mutare si o lectie

Ne-am mutat. De cam o luna avem un nou sediu, un loc de parcare, un paznic, un vecin de palier… tot setul! Toata povestea asta cu mutatul n-a fost deloc simpla si nici lipsita de lectii antreprenoriale.

De la inceput. La nasterea Printotecii alegerea sediului a fost una dintre cele mai grele decizii. Am ales strategic cateva zile caniculare in care sa umbalm prin soare in speranta descoperirii spatiului perfect. Ieftin. In centru. Incapator. Imposibil.

Ca tot bucuresteanu’ contemporan am cazut victime mirajului Centrului Vechi si nici ca am fi fost dispusi sa privim cu doua strazi mai departe. Asa a aparut sediul Printoteca din Smardan. Ne-am carat toate catrafusele, le-am aranjat si rearanjat, am chemat toti prietenii sa ne ajute ba cu o zugraveala, ba cu un varuit, ba cu montat o priza. Era de vis. Cel putina fost pana cand Centrul si-a aratat coltii.

In prima seara in care am stat peste program ne-am delectat cu programele barurilor din vecinatate. Ba un stand-up, ba un karaoke. Prima oara a fost amuzant. A 20-a oara nu prea.

Usor, usor am inceput sa ne cunoastem cu toti “intreprinzatorii” de pe la parcari. Numarul lor e invers proportional cu numarul locurilor de parcare, mai spimplu spus, multi “intreprinzatori”, prea putine locuri de parcare. Rezultatul? O investitie de cateva sute de lei pe luna in buna-starea minoritatilor nationale. O informatie pe care tin mortis sa o las posteritatii este ca poti reduce cheltuielile de parcare cu pana la 50% parcand la Tribunal in Splai sau la Coltea. Ce nu poti rascumpara e timpul pierdut cautand un loc liber si nici banii pe Extraveral.

Ce-i drept e frustrant sa ai de lucru si sa tot dai peste tot felul de fericiti care se infratesc cu o bere. Pe masura ce creste temperatura creste si numarul lor. Atat de multi apar incat nu mai ai loc sa treci printre ei. Nici tu, nici rola de hartie pe care o duci in spinare si pe care o aduci tocmai de acolo unde ai parcat masina.

Ne-am mutat si am invatat. Asadar, ce reguli trebuie sa indeplinesca un sediu demn de o Printoteca?

  • sa fie in apropierea “printopitecilor”, a celor care au in permanenta nevoie de print, mai precis studentii, firmele de arhitectura, de design etc.
  • sa aiba locuri de parcare, atat pentru noi, cat si pentru vizitatori
  • sa aiba o retea electrica bine pusa la punct (nu de alta, dar anterior s-a intamplat sa stam cu zilele fara electricitate)
  • sa fie aproape de sol. Zau. Rolele de hartie nu se rostogolesc singure pana in atelier. E ok si daca exista lift.
  • sa fie pus la punct cu toate detaliile ce tin de gunoi, paza, curatenie a spatiilor comune, consumabilele de la buda si alte detalii in lipsa carora viata devine mai obositoare decat ar trebui.
  • sa aiba o compartimentare care sa permita dezordinea creativa si sa o tina departe de ochii clientilor.

Asadar, ne-am instalat confortabil pe Nicolae Filipescu nr. 43-55 si ne e bine aici. Ramane doar sa ne tratam de alergia la Centrul Vechi si sa revenim candva acolo la o bere. Candva…